Informarea corectă, doar din surse oficiale, este foarte importantă. Cu calm, responsabilitate, toleranță și dând dovadă de solidaritate vom trece împreună și peste această situație! Numai bine vă doresc


DE 29 DE ANI – REPREZENTARE NAȚIONALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ A ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI DIN ROMÂNIA! ORGANIZAȚIE MEMBRĂ IUT – INTERNATIONAL UNION OF TENANTS

CATRE: Ministerul Finanțelor Publice, Domnului Ministru Ionuț Mișa

joi, august 24, 2017 10:58
Postat in Noutati

Liga Asociatiilor de Proprietari Habitat (organizatie nationala a asociatiilor de proprietari), în numele celor peste 15.000 de asociații de locatari/proprietari membre, vă sesizează o problemă cu care se confruntă în momentul de față asociațiile de proprietary care execută lucrări de intervenție conform OUG 18/2009, datorită faptului că noul cod fiscal aplicabil de la 01.01.2016 la scutirea de impozit nu se mai precizează o perioadă de scutire de 7 ani ca în vechiul cod, ceea ce a făcut ca prin hotărâre de Consiliu Local de a aprobare a taxelor și impozitelor acum să se prevadă scutirea doar pe un an.

Dacă ne gândim la condițiile pe care le-au impus Consiliile Locale și la birocrația existent, constatăm că nu mai merită să faci dosare pentru a fi scutiț doar pentru un an. În consecință, putem spune că a dispărut și ultima facilitate pe care statul o oferea celor care finanțau integral din bani proprii reabilitarea.

Solicităm revenirea urgentă la forma din vechiul cod, adică la posibilitatea de scutire pe 7 ani.

Ne puteti comunica raspunsurile la: mihai.mereuta@habitaturban.ro (de preferat), sau fax 021.341.30.62, sau Adresa corespondenta: OP 49, CP 21 Sector 2 Bucuresti.

Va dorim succes in activitatea pe care o desfasurati, va multumim pentru colaborare si sprijin si va asiguram de intreaga noastra consideratie.

 

Mihai Mereuta
Presedinte

LIGA ASOCIAŢIILOR DE PROPRIETARI

HABITAT

ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU LOCUINŢE

CASA PLUS

|