Scrisoare ANPC SUSTINERE CSALB
miercuri, august 17, 2022 9:05Către
AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR
Domnului Președinte HORIA MIRON CONSTANTINESCU
Stimate Domnule Președinte,
Odată cu sincere aprecieri pentru activitatea ANPC în domeniul soluționării alternative a litigiilor, pentru sprijinul acordat consumatorilor în rezolvarea amiabilă a diferendelor cu comercianții, precum și pentru corecta informare a consumatorilor,
Liga Asociațiilor de Proprietari Habitat (din care fac parte peste 15.000 de asociații de proprietari din 31 de județe) și Asociația Română pentru Locuințe Casa Plus,
și
FinZoom.ro, portal de educație financiară și comparator de produse și servicii financiare, cu misiunea asumata încă din 2006 de a ajuta consumatorii să ia decizii bine informate cu privire la finanțele lor personale, decizii responsabile la achiziționarea de produse financiare,
Ne exprimăm împreună susținerea pentru Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB) și apreciem profesionalismul, independența, transparența și înalta calitate a activității desfășurate de conciliatorii CSALB, precum și de către reprezentanții Centrului SAL și Colegiului de Coordonare al CSALB.
Împreună cu sincere urări de succes în toate proiectele inițiate și desfășurate de ANPC, vă rugăm să primiți, Stimate Domnule Președinte, felicitări pentru respectul pe care ANPC îl acordă consumatorilor români.
Cu deosebită stimă,
Mihai MereutaPresedinte |
Irina ChituDirector General |
|
LIGA ASOCIAŢIILOR DE PROPRIETARI |
FINZOOM FINANCIAL SERVICES |
INVITAȚIE | Dezbaterea „Cum îmbunătățim sistemul de termoficare al Bucureștiului? Ce pași au fost făcuți și ce urmează.”
luni, iulie 18, 2022 13:08
Deputații Cristina Prună și Claudiu Năsui au plăcerea de a vă invita la o dezbatere despre starea sistemului de termoficare din București, ce pași au fost făcuți în direcția îmbunătățirii acestuia și care este planul autorităților pe termen lung care se va desfășura la Palatul Parlamentului, joi, 28.07.2022, de la ora 10:00.
Sistemul de termoficare al Municipiului București suferă de o lipsă cronică de investiții din cauza a zeci de ani de nepăsare din partea decidenților politici. Acest lucru ne pune în situația de a găsi soluții pe termen scurt pentru creșterea gradului de confort al bucureștenilor cât și de a restructura modul de funcționare al termoficării prin deschiderea pieței către operatori privați.
Dezbaterea „Starea sistemului de termoficare din București, ce pași au fost făcuți în direcția îmbunătățirii acestuia și care este planul autorităților pe termen lung” se va desfășura sub forma unei discuții interactive între invitații prezenți și propune următoarele teme:
- Starea actuală a sistemului de termoficare
- Strategia de termoficare a Municipiului București
- Investițiile efectuate în rețeaua de transport a agentului termic
- Modalități de diversificarea a producției de energie termică
- Eficientizarea consumului populației
La dezbatere vor participa:
- Cristina Prună, vicepreședinte Comisia pentru industrii și servicii
- Claudiu Năsui, președinte Comisia pentru antreprenoriat și turism
- Vlad Sincă, membru consiliu de administrație ADI Termoenergetica
- Mihai Mereuță, președinte Liga Asociațiilor de Proprietari HABITAT
Agenda evenimentului:
- 9:30 – 10:00: Sosirea invitaților
- 10:00 – 12:00: Deschiderea evenimentului și introducere în temele de dezbatere
Dezbaterea se va desfășura la Camera Deputaților. Vom reveni cu detalii suplimentare privind accesul la Palatul Parlamentului în zilele următoare.
Pentru a confirma prezența, vă rugăm să vă înscrieți aici: https://forms.gle/YBmaXbUbD5VXTY8P7
Pentru întrebări suplimentare, o puteți contacta pe colega noastră Elisabeta Șerbănescu, tel: 0721 389 302.
Cu stimă,
Cristina Prună
Claudiu Năsui




































