Informarea corectă, doar din surse oficiale, este foarte importantă. Cu calm, responsabilitate, toleranță și dând dovadă de solidaritate vom trece împreună și peste această situație! Numai bine vă doresc


DE 29 DE ANI – REPREZENTARE NAȚIONALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ A ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI DIN ROMÂNIA! ORGANIZAȚIE MEMBRĂ IUT – INTERNATIONAL UNION OF TENANTS

Arhiva pentru octombrie, 2022

Atelier pentru investigarea bugetelor locale și achizițiilor publice la Constanța

joi, octombrie 13, 2022 9:57

Cum sunt cheltuiți banii publici în România? Deși ne afectează calitatea vieții de zi cu zi, știm foarte puține despre traseul acestora în spațiul public. Bugetele locale dictează cum arată localitatea în care trăiești și fiecare decizie financiară a administrației poate susține creșterea sau încetini dezvoltarea comunității tale. Dar de multe ori deciziile foarte tehnice, greu de urmărit, iar lipsa de transparență în administrație ne pune piedici în a avea un cuvânt de spus despre cum ar trebui cheltuiți banii publici.

Te invităm să te alături unei comunități create pentru cetățenii care doresc să înțeleagă toate etapele cheltuirii banilor publici. Ne vom ocupa să traducem informațiile pe înțelesul tuturor și vă vom sprijini să faceți propriile demersuri de informare, investigare sau monitorizare a autorităților locale. Și pentru că fondurile pentru investiții publice, de tipul Programului Național de Dezvoltare Locală sau Saligny sunt subiect constant de discuție, vă vom arăta detaliat cum urmărim un proiect de la aprobare până la implementare.

Înscrie-te aici și te vom contacta cât de curând.

Câteva dintre temele pe care le vom acoperi sunt:

  • Cum citesc un buget
  • Cum se aprobă o investiție
  • Cum se face o achiziție
  • Cum aflu cine este în spatele unei companii care face afaceri cu primăria mea
  • Cum folosesc date din registrele publice pentru a vedea interesele financiare și politice ale firmelor care participă la achiziții și ale aleșilor locali. Vom naviga printre registre publice și alte resurse dezvoltate independent, cum ar fi portalul ro, elaborat de EFOR, care ilustrează finanțarea politică între 2006 și 2022. Și bonus: de unde obțin și cum pot prelucra chiar eu aceste date
  • Ce este clientelismul politic și cum pot urmări abuzul de resurse publice
  • Care-i treaba cu PNDL și Saligny

Atelierul este deschis pentru toți cei interesați: grupuri civice, jurnaliști, studenți, membri de partid, aleși locali sau cetățeni care vor să înțeleagă mai bine ce fac instituțiile publice. Toate activitățile vor fi practice și interactive, ne vom pune în mintea decidenților care controlează resursele publice și vom prelucra cu mâna noastră date și documente publice. Vom proiecta și activități de monitorizare pe care te vom ajuta să le duci la capăt: cu alte cuvinte, vom fi proprii noștri jurnaliști de investigație. Alături de echipa EFOR vor fi prezenți și Attila Biro (jurnalist de investigație), Cosmin Bârzan (Centrul pentru Resurse Civice) și aleși locali.

Participarea este gratuită. Organizatorii vor asigura masa pentru participanți, însă nu vor acoperi cheltuieli de cazare sau transport. Agenda va fi transmisă celor care se înscriu.

Citește mai multe despre celelalte ateliere organizate în cadrul proiectului aici.

Contact: septimius.parvu@expertforum.ro, 0787.638.315

Proiect derulat de:

Acest post a fost postat in categoria: Noutati

CURS DE CALIFICARE -autorizat- ADMINISTRATOR DE CONDOMINII

vineri, octombrie 7, 2022 7:05
Denumire program formare profesională ADMINISTRATOR DE CONDOMINII
Tip program formare profesionala Calificare Cod COR / N.C. 515303 / 5153.3.1
Autorizatia programului Serie B Nr. 0012108
R.N.F.P.A. 40 / 5256 / 24.07.2019
Nr. ore program Teorie 120
Practică 240
Total ore 360

Perioada : 17.10.2022-27.01.2023

Program :

  • TEORIE ONLINE: VINERI 14.00-20.00, SAMBATA 08.00-14.00, DUMINICA 08.00 – 14.00
  • PRACTICA: LUNI – VINERI 08.00 – 14.00
    • Examen evaluare initiala – 2022 – COLEGIUL “UCECOM” SPIRU HARET cu sediul in Bucuresti, Str. Economist Cezarescu nr. 47, Sector 6.
    • Examen de absolvire – 2022 – COLEGIUL “UCECOM” SPIRU HARET cu sediul in Bucuresti, Str. Economist Cezarescu nr. 47, Sector 6.
    • Pentru perioada 2022, spațiul de pregătire teoretică va fi cel online, respectiv domiciliul/ reședința fiecărul cursant.
Cu respectarea reglementarilor in vigoare privind masurile de prevenirea contaminarii cu noul Coronavirus SARS-COV-2

 

COST :

  • 800 LEI / PERSOANA. ESTE POSIBILA PLATA IN 2 RATE (400 RATA 1 SE ACHITA LA INSCRIERE + 400 LEI RATA 2, SE ACHITA PANA LA TERMINAREA CURSULUI)
  • INSCRIERE / SEMNAREA CONTRACTULUI DE FORMARE::
    • De luni pana vineri, intre orele 10.00 si 15.00. la CENTRUL DE CONSILIERE – CASA PLUS. Numar limitat de locuri (28 persoane / serie). Participarea la curs va fi în ordinea înscrierilor

Cursul este organizat de catre Asociația Română pentru Locuințe Casa PLUS in colaborare cu Liga Asociațiilor de Proprietari HABITAT. Cursul se adreseaza: administratorilor de condominii (administratorilor de imobile), membrilor si reprezentantilor asociatiilor de proprietari si tuturor acelora care doresc sa-si imbunatateasca cunostintele in domeniu. Programul va avea o durata de 55 zile.
Acte necesare: copie diplomă BAC, copie diplome anterioare pentru ocupatia administrator(pentru cursurile absolvite anterior aparitiei Legii nr. 196/2018) (daca este cazul), copie buletin de identitate / carte de identitate, copie certificat de nastere, copie certificat casatorie (daca este cazul), copie atestat (daca este cazul).

Relatii suplimentare se pot obtine de la d-na Daniela Florina Huțan – RESPONSABIL FPC – (email: dana.hutan@habitaturban.ro; 0763.525.845, program SEDIU: luni-vineri 10.00 – 15.00).

CENTRUL DE CONSILIERE – CASA PLUS PROVIZORIU ALEEA PADUREA CRAIULUI NR. 1, BL. B2, SC.1, ET.6, INTERFON 26, SECTOR 3, BUCURESTI, MOBIL 0763.525.845, 0743.627.705; PUNCTE DE REPER: STATIA METROU TITAN (IESIRES B), INTERSECTIA BD. NICOLAE GRIGORESCU CU BD. LIVIU REBREANU, IN SPATELE MEDLIFE (FOSTA POSTA TITAN), INTRAREA LANGA CRIVET;

www.habitaturban.ro, www.regenerareurbana.ro, www.casa-plus.ro; http://urban-plus-ro.blogspot.ro/

PREŞEDINTE: MIHAI MEREUŢĂ – 0744.751.416; mihai.mereuta@habitaturban.ro;

Acest post a fost postat in categoria: Cursuri

31 Decembrie 2022: Termenul pentru finalizarea contorizării/repartizării individuale pentru energia termică

vineri, octombrie 7, 2022 7:02

Ordonanța 130/2022 pentru modificarea legii 121/2022 privind eficiența energetică stabilește că

(5) În imobilele de tip condominiu şi în clădirile mixte racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire este obligatorie montarea contoarelor individuale până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit.

 

În primul rând, atragem atenția că acest nou termen (31.12.2022) face parte din dintr-o serie de termene date anterior și nerespectate (hârtia suportă orice, acțiunea guvernamentală în implementarea/sprijinirea/finanțarea contorizării fiind practic absentă):

  • 31 iulie 2007 stabilit de HG 933/2004;
  • 30 septembrie 2009 stabilit prin HG 609/2007;
  • 31 decembrie 2014 stabilit prin legea 121/2014;
  • 31 decembrie 2021 stabilit prin legea 196/2021.

În atâția ani de când contorizarea și repartizarea individuală sunt obligatorii numărul apartamentelor contorizate este jenant de mic.

Cum s-a ajuns aici:

  1. Nu s-a respectat un principiu simplu și anume contorizarea simultan a tuturor surselor de energie (energie electrică, gaze naturale, energie termică). Astfel, la scările ce au avut montate repartitoare de costuri s-a constatat o creștere exponențială a consumului de gaze naturale acesta fiind „la comun”. Reacția consumatorilor de a utiliza energia necontorizată individual nu ar trebui să mire pe nimeni.
  2. Norma de repartizare, complexă, greu de interpretat la nivelul consumatorului a generat situații excepționale in care imaginea sistemului de repartizate a avut de suferit. O normă simplă, clară, ușor de explicat și aplicat este așteptată de câțiva ani. La momentul acesta se află în lucru la ANRE!
  3. O eroare deosebită a sistemului de repartizare a generat probleme apartamentelor/consumatorilor care se învecinează cu apartamente neîncălzite (consumatorii închizând complet robineții caloriferelor din diferite motivații). În astfel de situații, consumurile au crescut semnificativ pentru apartamentele locuite. O simplă prevedere legată de consumul pe părți comune care să descurajeze închiderea totală a robineților ar fi schimbat comportamentul consumatorilor.
  4. Dezinteresul autorităților locale față de avantajele contorizării/repartizării individuale este de neînțeles. Susținerea financiară a montării sistemelor de repartizare sau măcar a robineților cu cap termostat ar aduce reduceri importante ale sumelor plătite ca subvenții ale energiei termice. Practic, cele câteva sute de milioane (2-3) care s-ar putea economisii ar asigura amortizarea investiției în câteva sezoane de încălzire.
  5. Este evident că în următoarele 80 de zile nu se vor putea monta repartizoare în sute de mii de apartamente.
  6. În plină criză energetică, cu facturi prohibitive la energie nu putem solicita proprietarilor să investească și în repartizare.

 

Având în vedere cele de mai sus, solicităm:

  1. Prorogare termenului de 31.12.2022;
  2. Susținerea financiară de urgență, de către bugetul național/local a unui program național/local referitor la contorizarea/repartizarea individuală! Se poate începe cu montarea robineților cu cap termostatic;
  3. Susținerea contorizării individuale a gazelor în paralel cu montarea sistemelor de repartizare;
  4. Respectarea parametrilor serviciului de încălzire furnizat pentru ca sistemele de repartizare să aibă ce repartiza;
  5. Echilibrarea instalatiilor odata cu montarea sistemelor de repartizare.
  6. Norma de repartizare și cea de montare a sistemelor de repartizare să acorde atenție deosebită clădirilor cu număr mare de deconectări individuale. Într-un bloc în care există multe apartamente de deconectate de la sistemul centralizate de încălzire repartizarea este extrem de complicată și naște controverse;
  7. Revenirea la respectarea principiului: o clădire un sistem de încălzire care, în fond, este doar o recunoaștere a legilor fizicii.
Acest post a fost postat in categoria: Noutati