Arhiva pentru octombrie 11th, 2010
Opriţi „Moartea roşie”!
luni, octombrie 11, 2010 8:45* este somaţia adresată autorităţilor, printr-o scrisoare deschisă, de Federaţia Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Brăila * conducerea FUAP apreciază că autorităţile brăilene tratează situaţia „ aproape inconştient faţă de gravitatea situaţiei de fapt”, iar prefectul „se lamentează”
Federaţia Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Brăila (FUAP) se declară profund îngrijorată de situaţia creată pe Dunăre, în urma accidentului ecologic care a avut loc lunea trecută în Ungaria. Preşedinte FUAP, Marian Covache, are temeri mai ales în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor municipiului şi judeţului şi a riscurilor majore la care sunt supuşi consumatorii si adresează o scrisoare deschisă autorităţilor locale: „Societatea în care trăim a ajuns la limita suportabilităţii în privinţa reacţiei autorităţilor româneşti în situaţii de criză. Dacă peste criza pensiilor şi salariilor s-a trecut cu mari sacrificii, peste criza ecologică ce ameninţă Dunărea nu mai poate trece decât prin sacrificiul suprem. De Dunăre se leagă viaţa a milioane şi milioane de oameni, a miliarde de păsări şi animale, multe dintre ele ocrotite prin lege.
Substanţa din noroiul roşu deversat în vestul Ungariei care va ajunge în apa Dunării este un compus care rezultă ca urmare a producţiei de aluminiu şi alumină şi conţine cantităţi mari de oxid de fier şi metale grele care pot fi periculoase sănătăţii omului. Apa, în amestec cu noroiul respectiv, este puternic alcalină şi poate provoca arsuri şi devine periculoasă dacă este înghiţită. Periculos este şi PH-ul noroiului roşu, care este alcalin. Alcalinitatea atacă pielea şi respiraţia dacă ajunge în atmosferă.

































