Informarea corectă, doar din surse oficiale, este foarte importantă. Cu calm, responsabilitate, toleranță și dând dovadă de solidaritate vom trece împreună și peste această situație! Numai bine vă doresc


DE 29 DE ANI – REPREZENTARE NAȚIONALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ A ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI DIN ROMÂNIA! ORGANIZAȚIE MEMBRĂ IUT – INTERNATIONAL UNION OF TENANTS

Diverse prevederi legale cu privire la repartitoare!

Lege nr. 325 din 14/07/2006
serviciului public de alimentare cu energie termică
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 651 din 27/07/2006

   Art. 29. – (1) În cazul consumatorilor dintr-un condominiu, alimentaţi printr-un branşament termic comun, sunt obligatorii montarea de către proprietari a repartitoarelor de costuri şi stabilirea unei metodologii de repartizare a costurilor, aprobată în adunarea generală a asociaţiei de proprietari/locatari, în baza metodologiei-cadru elaborate de A.N.R.S.C.
   (2) Repartitoarele de costuri fac parte integrantă din instalaţiile de utilizare aferente proprietăţii.
   (3) Montarea, întreţinerea şi exploatarea repartitoarelor de costuri pentru energia termică, atât pentru încălzire, cât şi pentru apa caldă de consum, se efectuează numai de către persoane juridice autorizate de A.N.R.S.C.
    Bucureşti, 14 iulie 2006.
    Nr. 325.

 

Guvernul României
Hotărâre nr. 609 din 20/06/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 427 din 27/06/2007
pentru modificarea art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 933/2004 privind contorizarea consumatorilor racordaţi la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică


    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Articol unic. – Alineatul (2) al articolului 2 din Hotărârea Guvernului nr. 933/2004 privind contorizarea consumatorilor racordaţi la sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 7 iulie 2004, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Montarea contoarelor de energie termică la nivel de apartament în cazul distribuţiei orizontale, respectiv a repartitoarelor de costuri în cazul distribuţiei verticale, este în sarcina proprietarilor, indiferent de sistemul de distribuţie adoptat în cadrul condominiului, şi se va finaliza până la data de 30 septembrie 2009."

    PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
   

Contrasemnează:
───────────────
Ministrul internelor
şi reformei administrative,
Cristian David

    Bucureşti, 20 iunie 2007.
    Nr. 609.

Extras
DIRECTIVA 2012/27/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

Postat in Noutati

Comunicat

In sedinta Guvernului Romaniei din 25 octombrie a fost adoptata HOTĂRÂREA privind recunoaşterea „Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Constanţa” ca fiind de utilitate publică!

In nota de fundamentare se mentioneaza:

 „Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Constanţa”, înfiinţată în 1991, este o asociaţie neguvernamentală, fără scop patrimonial, apolitică, activitatea sa fiind subordonată scopurilor şi obiectivelor legate de sprijinirea şi apărarea drepturilor şi intereselor asociaţiilor de proprietari, îndrumarea, coordonarea acestora, respectiv a comitetelor executive, a comisiilor de cenzori şi a administratorilor de imobile în relaţiile de orice natură cu autorităţile publice şi regiile furnizoare – prestatoare de servicii.
Declararea Asociaţiei „Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Constanţa” ca fiind de utilitate publică, constituie un beneficiu pentru asociaţiile de proprietari, prin activităţile desfăşurate în folosul acestora şi prin rolul „Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Constanţa” ca pârghie de comunicare între asociaţiile de proprietari şi autorităţile administraţiei publice din judeţul Constanţa.

Asociaţia „Uniunea Asociaţiilor de Proprietari Constanţa” este membra fondatoare a Ligii Asociatiilor de Proprietari Habitat!

Postat in Noutati

INVITATIE SEMINARUL: INTABULAREA PRIVILEGIULUI IMOBILIAR ÎN FAVOAREA ASOCIAŢIILOR DE PROPRIETARI

            In cadrul seminariilor complet gratuite adresate membrilor si reprezentantilor asociatiilor de proprietari, joi, 31.10.2013, ora 11.00, la Sala de Seminar de la Sphera (str. Sg. Nutu Ion nr. 44 Sectorului 5 Bucuresti – sediul Ligii Habitat), are loc Seminarul cu tema: Intabularea privilegiului imobiliar în favoarea asociaţiilor de proprietari!
DEZBATERILE  VOR VIZA:

  • Relatia asociatiilor de proprietari cu Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Bucuresti;
  • Obligatiile ale proprietarilor / membrilor si reprezentantilor asociatiilor de proprietari cu privire la CADASTRUL SI PUBLICITATEA IMOBILIARA!

Invitati:

  • Reprezentanti ai asociatiilor de proprietari din Bucuresti;
  • Reprezentanti ai Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară Bucuresti si ai Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara;
  • Reprezentanti ai Serviciilor pentru Asociatiile de Proprietari din cadrul Primariilor de Sector;
  • Reprezentanti ai PREFECTURII MUNICIPIULUI BUCURESTI, PRIMARIEI GENERALE A MUNICIPIULUI BUCURESTI, CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI,
  • INVITATI PERMANENTI: RADET BUCURESTI, DISTRIGAZ, APA NOVA BUCURESTI, 3D ROMANIA
  • Specialisti in domeniu;
Postat in Noutati

PROGRAM – ADMINISTRATOR DE IMOBILE 02-20 NOIEMBRIE 2013

Liga Asociatiilor de Proprietari HABITAT in colaborare cu Asociatia Romana pentru Locuinte Casa PLUS organizeaza, in perioada 02-20 11 2013 o noua serie a programului de perfectionare pentru ocupatia administrator imobile.
Programul este autorizat de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari (Autorizatie seria B nr. 0003750/11.11.2010).
Programul se adreseaza: administratorilor pentru asociatii de proprietari si tuturor acelora care doresc sa-si imbunatateasca cunostintele in domeniu.
Programul va avea o durata de 12 zile (L-V 16.00-19.00, S 10.30-15.30) si se va desfasura la sala de seminarii de la Cladirea Sphera din str. Serg. Nutu Ion, nr. 44, (zona razoare – fosta ventilatorul) sect. 5, Bucuresti.
Inscrierea si plata taxei de participare (350 lei/participant) se fac la sediul Ligii Habitat.
Plata se face in prima zi de curs. Numar limitat de locuri (28).
Acte necesare: copie diploma BAC, copie buletin.
Relatii suplimentare se pot obtine de la d-na Oana VOICU (mobil: 0761.079.486; tel/fax 021.319.07.99; email: oana.voicu@habitaturban.ro; program: luni-vineri 11.00 – 15.00).

Postat in Noutati

Conferinta Nationala a Asociatiilor de Proprietari Bucuresti – 4 Octombrie 2013

In 04 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Habitatului, Liga Nationala a Asociatiilor de Proprietari Habitat a organizat Conferinta Nationala a Asociatiilor de Proprietari.
Conferinta s-a desfasura la BucurestiHotel Ibis Nord, Sala Enescu.

Au  participat:

Autoritati

  • Domnul Serban Danciu -Country Initiative Manager Buildings Performance Institute Europe (BPIE) Romania;
  • Domnul Deputat Daniel Tudorache;
  • Domnul Deputat Gheorghe Udriste;
  • Domnul Deputat Dan Cristian Popescu;
  • Domnul Emil Calota – Vicepresedinte Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei;
  • Domnul Mihai Raducu Doboga – Vicepresedinte Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – A.N.R.S.C.;
  • Domnul Profesor Constantin Radutu – 3 D Romania;
  • Domnul Inspector Dragos Deoanca – Institutul pentru Prevenirea Crimunalitatii;
  • Domnul Cristian Stamatiade – Director General Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice;
  • Doamna Pasciuc Paula – Consilier Parlament;
  • Domnul Damian Horatiu Sultanoiu – Consilier Parlament;
  • Doamna Silvia Vlăsceanu – consilier parlamentar Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor (din partea domnului Iulian Iancu -Presedintele Comisiei)

Reprezentanti ai asociatiilor de proprietari:

Arion Vasile

Arad

Armasu Smaranda 

Slobozia

Balan Ioan

Resita

Benes Ioan Oscar

Constanta

Bratu Gabriela

Bucuresti

Bucur Dumitru

Iasi

Butnaru Petrica       

Botosani

Cazanaru Leonida 

Deva

Cristea Ionica

Medgidia

Dragu Marcel

Constanta

Dumitrache Rodica

Navodari

Dumitrescu Radu

Bucuresti

Erdei Emeric

Negresti Oas

Ganea Alexandru

Campulung Muscel

Ganea Florica          

Constanta

Haiduc Sorin

Satu Mare

Honcan Liana

Cluj

Ionescu Constantin

Buzau

Lazar Vasile

Lugoj

Lupse Dorina

Arad

Mocanu Eugen       

Turnu Magurele

Muntean Sorin        

Cluj

Muntianu Gheorghe

Bacau

Muraru Mircea

Botosani 

Nedelcu Flavius

Arad

Negoita Gheorghe  

Ploiesti

Olariu Petru

Timisoara

Pirvan Gheorghe

Harsova

Preda Ilie

Craiova

Roman Pricop

Galati

Rujan Dan

Bucuresti

Rus Dumitru

Tg. Mures

Stanescu Gheorghe

Bucuresti

Tanasescu Gheorghe

Buzau

Urse Vlad

Mangalia

Vlase Ion

Focsani

Zlatan Paulin

Turnu Magurele

Partener:
Asociatia Romana pentru Locuinte Casa Plus

Companii:

  • SCORSEZE SECURITY INTERNATIONAL,
  • sc dalkia romania sa,
  • Patronatul Societatilor din Constructii,
  • arcon,
  • Elsaco,
  • ista romania,,
  • apa nova bucuresti;
  • SC CATA & PREST SRL

PARTENERI MEDIA:

  • RADIO ROMANIA ACTUALITATI – BUCURESTI FM 98,3;
  • BURSA CONSTRUCTIILOR.

Solicitari:

  • Solicitam modificarea si completarea de urgenta a legislatiei privind organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari!
  • Solicitam introducerea clara si fara echivoc, in legislatia privind organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, a dreptului de a utiliza conventii civile!
  • Solicitam modificarea si completarea de urgenta a Codului Fiscal, Codului de Procedura Fiscala, legislatiei privind relatiile de munca si sanatatea si securitatea in munca, legislatia privind zilierii, astfel incat sa fie corectata supra-taxarea si supra-birocratizarea activitatilor desfasurate la asociatiile de proprietari!
  • Solicitam modificarea si completarea de urgenta a legislatiei privind serviciilor comunitare de utilităţi publice!
  • Solicitam o analiza  completa a starii serviciului public de alimentare cu energie termică !
  • Solicitam modificarea si completarea legislatiei privind asigurarea obligatorie a locuintelor!
  • Solicitam modificarea si completarea legislatiei privind cresterea eficientei energetice a cladirilor de locuit („reabilitarea termica”)!
  • Solicitam modificarea si completarea legislatiei privind Programul Casa Verde (Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire)!
  • Avand in vedere liberalizarea preturilor la energie /  saracia provocata de costul energiei solicitam adoptarea de urgenta a unei scheme de sustinere eficienta a consumatorilor vulnerabili!
  • Solicitam introducerea in Constitutie si in legislatia referitoare la constructia de locuinte (inclusiv constructia de locuinte destinate inchirierii) a Dreptului la Locuinta / Locuire Decenta!

 

Consideram ca este nesatisfacator modul in care, pana in prezent, au raspuns autoritatile la solicitarile noastre repetate de modificare a legislatiei.
Ignorarea regulilor elementare cu privire la parteneriatul si participarea a cetatenilor la luarea deciziilor dovedeste in fapt o lipsa de profesionalism.

Opriti adoptarea si pe viitor a unor acte normative / decizii administrative care nu au nici o legatura cu nevoile reale ale populatiei.

Va stam la dispozitie cu explicatii detaliate cu privire la solicitarile formulate!
Mihai MEREUŢĂ
Președinte

Postat in Noutati