Arhiva pentru August, 2011

Scrisoare deschisa

Marti, August 30, 2011 12:06

Către: Guvernul României

În atenţia: Domnului Prim-ministru Emil Boc

Spre stiinta: Ministerul Finanţelor Publice

În atenţia: Domnului Ministru Gheorghe Ialomiţianu

Stimate domnule,

In nenumarate randuri v-am înaintat solicitarile celor peste 15000 de asociatii de proprietari membre ale Ligii Habitat cu privire la reintroducerea termenelor anuale (sau in cel mai rau caz -semestriale) pentru declararea şi plata impozitelor şi contribuţiilor aferente veniturilor din salarii şi a impozitului reţinut la sursă pentru asociatiile de proprietari și organizarea unei dezbateri publice pe problema fiscalității pentru asociatiile de proprietari.

În condițiile publicării, spre dezbatere, pe pagina web a Ministerului Finanțelor Publice, a proiectului de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii Nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului Nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, reiterăm solicitarea de introducere a termenelor anuale (sau in cel mai rau caz -semestriale) pentru declararea şi plata impozitelor şi contribuţiilor aferente veniturilor din salarii şi a impozitului reţinut la sursă pentru asociatiile de proprietari.

Ne exprimăm dezaprobare față de Art. I, Alin.32 (2), litera a) și Art. I, Alin. 92 (1) din proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii Nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, dat publicității vineri, 19.08.2011, numai asociaţiile, fundaţiile sau alte entităţi fără scop patrimonial care au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi inclusiv în anul anterior beneficiază de posibilitatea de a declara și plăti trimestrial impozitele și contribuțiile aferente veniturilor din salarii. Solicitam, pt asociatiile de proprietari, introducerea unui termen de 12 luni (sau in cel mai rau caz - 6 luni)  si eliminarea limitarii la 3 salariati.

Citeste tot articolul »

Acest post a fost postat in categoria: Noutati

Ordonanță de Urgență privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece care prevede

Luni, August 29, 2011 8:46

In data de 27 august a.c., Ministerul Muncii, Familei si Protectiei Sociale a publicat, spre dezbatere publica, proiectul de Ordonanță de Urgență privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece care prevede, in principal, nivelul ajutoarelor pentru incalzirea locuintelor si modalitatea de finantare si plata a acestora.

Liga Asociatiilor de Proprietari Habitat atrage atentia asupra urmatoarelor aspecte deficitare ale demersului Guvernului Romaniei:

  • Proiectul de act normativ a fost elaborat si lansat spre dezbatere publica foarte tarziu avand in vedere ca masurile reglementate vor fi aplicate incepand cu luna noiembrie
  • Pe fondul de rationalizare a ajutoarelor sociale (de 3 ani plafoanele au ramas la acelasi nivel iar preturile au explodat) intentia de a face economii la buget si de a elimina subventia la energie termica nu poate fi acceptata fara o crestere importanta a ajutoarelor pentru incalzirea locuintelor.

    Proiectul Ordonanței de Urgență privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece aduce in plus doar o transa intre 615 si 786 lei cu o compensare de 5%! Adica doar 10 lei pentru suma de 200 de lei de platit pentru incalzire.

    Solicitam inlocuirea art. 8 alin 2 cu valorile de mai jos:

    Pentru perioada 1 octombrie 2011 - 30 aprilie 2012, compensarea procentuală a valorii efective a facturii la energie termică, se acordă după cum urmează:

    trepte venituri

    -familiile şi persoanele singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează in una dintre situatiile de mai jos

    compensare observatii

    < 300 lei

    90%

    pentru persoana singura compensarea se majoreaza cu 10%

    300,1- 400 lei

    80%

    400,1- 500 lei

    70%

    500,1- 600 lei

    60%

    600,1- 700 lei

    50%

    700,1- 800 lei

    40%

    800,1- 900 lei

    30%

    900,1- 1.000 lei

    20%

    1000,1- 1.100 lei

    10%

    • Consideram ca ajutoarele trebuie sa fie acordate in toata perioada in care se furnizeaza agent termic. Existe zone in tara in care sezonul rece este intre 01 octombrie si 30 aprilie. Termenele din Ordonanta trebuie modificate astfel incat sa fie prinsa perioada de furnizare a agentului termic.

    Solicitam ca noua legislatie privind acordarea ajutoarelor de incalzire sa fie elaborata in colaborare cu reprezentantii autoritatilor publice locale, asociatiilor de proprietari si organizatiilor neguvernamentale active in domeniul protectiei sociale si sa se bazeze pe evaluari responsabile privind impactul social pe termen scurt si lung al masurilor planificate.

    Atragem atentia ca rationalizarea ajutoarelor de incalzire numai pe pentru a se realiza “economii semnificative la buget” (500 milioane EURO) reprezinta o abordare profund eronata, cu efecte devastatoare asupra bunastarii populatiei, puterii de cumparare si, implicit, asupra sanselor de redresare economica.

    Acest post a fost postat in categoria: Noutati

    Intretinerea si utilizarea instalatiilor de gaze

    Luni, August 22, 2011 11:10

    In cadrul seminariilor complet gratuite adresate membrilor si reprezentantilor asociatiilor de proprietari  (din toate sectoarele Capitalei), Miercuri, 24.08.2011, ora 11.00, la Sediul Ligii Habitat (Str. Sg Nutu Ion nr 44 sector 5 Bucuresti, Cladirea Sphera, zona Razoare - Drumul Sarii), are loc seminarul cu tema: Intretinerea si utilizarea instalatiilor de gaze

    Invitati:

    • Reprezentanti ai asociatiilor de proprietari din Bucuresti;
    • Reprezentanti ai GDF SUEZ Energy România SA, CONFORT GAZ, EXPERT GAZ, DISTRIGAZ SUD RETELE;
    • Reprezentanti ai Serviciilor pentru Asociatiile de Proprietari din cadrul Primariilor de Sector;
    • Reprezentanti ai prefecturii municipiului bucuresti, Primariei Generale a Municipiului Bucuresti, Consiliului general Al Municipiului Bucuresti,
    • Invitati permanenti: radet Bucuresti, GDF SUEZ Energy România SA, apa nova bucuresti, 3d romania
    • Specialisti in domeniu;
    Acest post a fost postat in categoria: Noutati

    Comunicat 20 August 2011

    Duminica, August 21, 2011 15:10

    Guvernul insista si retine contravaloarea asigurarii obligatorii a locuintelor din
    ajutorul social acordat in baza Legii privind venitul minim garantat

    In luna iulie, semnalam faptul ca intr-un proiect de Hotarare de Guvern era prevazut ca beneficiarilor Legii privind venitul minim garantat li se vor „deduce din suma cuvenită ca ajutor social” contravaloarea primelor de asigurare obligatorie a locuintelor.

    Reamintim faptul ca sistemul de asistenta sociala din Romania asigura un venit de 1 dolar pe zi pentru fiecare persoana asistata. Acest nivel este similar unei tari africane bantuite de foamete de decenii intregi.

    In ciuda observatiilor transmise, obsesia acestui Guvern de a ii impovara si mai mult pe beneficiarii de venit minim garantat s-a concretizat prin HG pentru modificarea art.50 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat cu modificarile si completarile ulterioare, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 50/2011 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 586, din 18 august 2011).

    In aceasta se prevede ca:

    „(3) Prima de asigurare se deduce din suma cuvenită ca ajutor social. Suma dedusă nu poate fi mai mare de o treime din ajutorul social. În situaţia în care din prima plată a drepturilor de ajutor social nu se poate constitui suma integrală reprezentând prima de asigurare, deducerea se reportează şi asupra drepturilor ulterioare, până la concurenţa valorii integrale a primei de asigurare. (…)

    (10) În situaţia în care dreptul la ajutorul social încetează înainte de recuperarea integrală a sumelor reprezentând prima de asigurare, familia, respectiv persoana singură care a beneficiat de ajutorul social au obligaţia de a achita agenţiei teritoriale diferenţa rămasă în termen de maximum 3 luni de la încetarea dreptului.”

    Conform estimarilor Agentiei Nationale pentru Prestatii Sociale, suma necesara pentru a sustine plata asigurarii obligatorii a locuintelor este de 4 (patru) milioane lei (aprox. 1 milion de euro).

    1. Statul roman nu este in stare sa planifice si sa directioneze fondurile publice pentru sustinerea, intr-o perioada atat de dificila, a celei mai defavorizate categorii sociale.
    2. Statul roman apeleaza la deducerea acestei sume din cuantumul ajutoarelor sociale pe care le acorda in baza prevederii constitutionale conform careia „Statul trebuie sa asigure un nivel decent de trai”. Aceasta deducere vine in contradictie cu insusi principiul legii venitului minim garantat pentru ca din suma minima garantata de lege va fi retinuta contravaloarea asigurarii obligatorii.
    3. Statul roman taie din ajutoarele sociale pentru a directiona banii ramasi catre investitii inutile.

    Venitul minim garantat s-a transformat in asigurarea platita garantat. Prin aceasta masura, 70.000 de persoane singure sau familii vor fi afectate de reducerea ajutorului social.

    Acest post a fost postat in categoria: Noutati

    Comunicat - Uniunea Asociatiilor de Proprietari Constanta

    Joi, August 4, 2011 9:00

    Cu ocazia aniversarii a 20 de ani de activitate, Uniunea Asociatiilor de Proprietari Constanta organizeaza, sambata 22 octombrie 2011, ora 16.00, la sala de festivitati a Prefecturii Constanta, o Conferinta aniversara cu participarea reprezentantilor asociatiilor de proprietari din toata tara!

    Acest post a fost postat in categoria: Stiri Locale

    Comunicat FEDERATIA ASOCIATIILOR DE LOCATARI TIMISOARA

    Luni, August 1, 2011 8:46

    Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara informează utilizatorii de gaze naturale, asociaţii de locatari/proprietari sau persoane fizice, să fie atenţi la semnarea contractului de furnizare gaze naturale.

    Suntem nevoiţi să facem această precizare din următoarele motive:

    1. După apariţia Ordinului ANRE nr. 77/2009 privind aprobarea contractelor-cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale,  E.On Gaz România a introdus clauze care nu erau în concordanţă cu cele reglementate, motiv pentru care FALT a făcut repetate demersuri până când aceste clauze au fost scoase şi s-a acceptat semnarea contractelor, potrivit conţinutului din Monitorul Oficial. Pentru nerespectarea conţinutului contractului, furnizorul E.On Gaz România a fost amendat de către ANRE şi a fost obligat să accepte contractul prevăzut in Monitorul Oficial.
    2. Ordinul nr. 77/2009 prevede că părţile pot accepta unele clauze, dacă nu contravin conţinutului contractului.
    3. Legislaţia Protecţiei Consumatorului prevede obligaţia informării consumatorului, dar, în fapt, consumatorul semnează contractul care i se pune in faţă de E.On Gaz România fără ca, în prealabil, să i se aducă la cunoştinţă că au fost introduse clauze noi, în defavoarea sa, şi că are posibilitatea să nu fie de acord cu acele clauze. În această situaţie, consumatorul care semnează contractul în această variantă este bun de plată.
    4. În speţă, E.On Gaz România a completat clauza referitoare la condiţiile în care operatorul de sistem va relua furnizarea, prevăzută la art. 6.3 din contractul de furnizare de gaze naturale, aprobat prin Ordinul nr. 77/2009, cu următoarele “şi a cheltuielilor ocazionate de întreruperea şi reluarea furnizării. Cuantumul cheltuielilor ocazionate de întreruperea şi reluarea furnizării sunt stabilite de către operatorul de sistem, furnizorul având obligaţia să informeze consumatorii în legătură cu valoarea tarifelor practicate de către operatorul de sistem.” Atragem atenţia că, odată semnată o astfel de clauză, distribuitorul poate cere cât doreşte el în caz de întrerupere a gazului, fără să mai justifice cuantumul prestaţiei, atâta timp cât acest lucru este stipulat în contract, care devine legea părţilor. Procedând astfel, furnizorul încalcă drepturile consumatorului de a fi informat, dar utilizatorul care a semnat contractul în această formă este obligat să plătească tarifele impuse de E.On Gaz.
    5. Sunt şi alte clauze introduse sau eliminate de E.On Gaz România, care dezavantajează consumatorul. De exemplu, clauza referitoare la notificările obligatorii, prevăzută în Condiţiile speciale aprobate prin Ordinul nr. 77/2009 la art. 8 este modificată în contractul conceput de E.On Gaz. Astfel, furnizorul se sustrage de la obligaţia de a transmite notificările în scris, prin remitere directă sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, şi există astfel o mare probabilitate ca acestea să nu ajungă la destinatari, atrăgând consecinţe negative pentru consumatorii care nu au avut posibilitatea să le ia la cunoştinţă, chiar dacă nu sunt vinovaţi de deficienţele sistemului poştal.
    Acest post a fost postat in categoria: Stiri Locale